SCALA DE DEPRESIE HAMILTON (17 ITEMI)

Descriere:

Denumirea scalei: Scala de depresie Hamilton (17 itemi). Autor: M. Hamilton

Scala Hamilton de evaluare a depresiei (Hamilton Depression Rating Scale, HDRS – Hamilton, 1960, 1967) reprezintă golden-standardul pentru scalele de depresie, neavând rival în psihiatria generală. Este deseori utilizată în studiile efectuate la persoanele vârstnice, în special ca referinţă pentru alte instrumente. Numeroşi autori consideră că o parte dintre întrebări nu sunt adecvate pentru persoanele vârstnice. Aceste discuţii se referã în special la întrebările legate de simptomele somatice, depresia putând să fie astfel supradiagnosticată. Linden et al. (1995) demonstrează că validitatea HDRS este afectată de comorbiditatea somatică, prezentă la majoritatea persoanelor vârstnice.

Domenii de aplicaţie:

Această scală este o măsura a depresiei şi cuprinde 17 itemi, cotaţi pe 3-5 grade şi apare ca fiind un bun indicator al intensităţii globale a sindromului depresiv, suficient de sensibilă pentru a aprecia schimbarea sub tratament antidepresiv. Scala include itemi de evaluare a componentelor cognitive, comportamentale, dar mai ales somatice.

Aceasta este o scala în care se iau în consideraţie toate observaţiile asupra stării curente mentale a pacientului. Acestea pot fi suplimentate cu un interviu; sunt reproduse câteva din aceste întrebări standard.

Scala nu poate fi folosită pentru a stabili un diagnostic, dar poate fi folosită pentru evaluarea gradului de severitate la pacienţii la care depresia a fost deja diagnosticată. Itemii sunt cotaţi de evaluator în timpul interviului, scorul total (de la 0-100) reprezintă suma scorurilor date de 2 evaluatori sau dublarea scorului unuia din ei. A devenit mai des utilizat sistemul de raportare a scorului unui evaluator la punctajul maxim de 50 şi de a se interpreta scorul de 14 sau mai mult ca fiind un indiciu al depresiei care justifică tratamentul şi scorul de 6-7 sau mai puţin ca fiind un indiciu al remisiei (Ziegler, 1976, Knesevich, 1977). Hamilton (1982) sugera că atunci când scorul HRS(D) a fost redus la o treime sau chiar mai puţin din valoarea acestuia înainte de tratament se poate spune că pentru pacient tratamentul a avut succes.

Utilizare:

Este folosită de evaluator după conversaţia cu pacientul. Numărul de întrebări directe trebuie să fie minim şi întrebările puse sub o forma pozitivă sau negativă în caz de necesitate (Dormiţi bine? Dormiţi rău?)

Cotare:

Este suficientă 242c24c; însumarea scorurilor obţinute la diferiţi itemi.

Validare:

Analiză funcţionala a lui M. Hamilton a pus în evidenţă 3 factori principali: încetinire, apatie; simptome somatice; anxietate. Validitatea de conţinut este de 0.48-0.90 şi reprezintă corelaţii ridicate cu alte scale inclusiv scale de autourmărire.

I

1. Starea depresivă - tristeţe, deznădejde, lipsa de interes (0-4)

Nu este uşor de evaluat; în general apare ca pesimism faţă de viitor, disperare, tendinţa de a plânge, izbucniri în plâns. Ca o regulă, depresia uşoara este scazutp, cel puţin în parte, de grupul de companie sau de o stimulare externă. Este important să ţinem seama că pacienţii pot interpreta cuvântul de depresie în diferite feluri. Un mod frecvent este acel “lowering of spirit”, întunecarea spiritului.

Există o convingere generală că femeile plâng mai uşor decât barbaţii în condiţii normale, aceasta însă nu se poate extrapola foarte uşor şi asupra depresiei. Nu este niciun motiv să considerăm pentru moment că o evaluare a frecvenţei crizelor de plâns ar induce în eroare atunci când cotăm intensitatea depresiei la femei.

Întrebări pentru interviul clinic:

Acum aş dori să vă pun câteva întrebări despre cum v-aţi simţit în ultima lună:

  1. V-aţi simţit suficient de bine dispus sau dimpotrivă depresiv, îngrijorat?
  2. Îmi puteţi descrie? Cum este starea dvs.?
  3. Vă merge prost?
  4. Sunteţi descurajat?
  5. Sunteţi trist?
  6. Cât de des v-aţi simtit astfel?
  7. Vă simţeaţi mai bine dacă eraţi cu cineva?
  8. Cât de mult a ţinut?
  9. Aţi dorit să plângeţi?
  10. Faptul ca aţi plâns v-a uşurat?
  11. Simţiţi că nu mai sunteţi în stare să plângeţi?
  12. Este atât de rău încât devine chinuitor sau foarte dureros?

COTARE:

0 – absentă – absenţa totală sau uşoară, sentimentele ocazionale nu mai intense decât sentimentele normale ale pacientului în stare de bine, normală.

1 – uşoară – semnalată doar dacă subiectul este întrebat, redată ca sentimentul de a-i merge prost, indispus, descurajat, pesimist, trist; mai intense decât cele ocazionale;

– pot fi uşurate prin companie, prezenţa la muncă, activitate.

2 – moderată – semnalată spontan;

– sentimente persistente de depresie, abătut;

– simte des nevoia de a plânge, uneori chiar o face;

– nu este foarte simplu de uşurat prin companie.

3 – marcată – comunicată nonverbal;

– sentimente şi mai intense;

– plânge frecvent;

– persistă pe timpul zilei şi de la o zi la alta.

4 – severă – persistentă sentimentelor severe

– subiectul nu vorbeşte decât despre stările lui afective

– este descrisă frecvent ca nemaifiind în stare sa plângă; durează

– sentimente chinuitoare, agonizante, persistente, sentimente imposibil de uşurat.

I

2. Sentimente de vinovăţie (0-4)

Este uşor de evaluat, dar trebuie făcută şi aici o distincţie între sentimentul de vinovăţie patologic şi un sentiment de vinovăţie normal (ex. pentru unele acţiuni care precipită declanşarea crizei, pacientul consideră d.p.d.v. raţional autoblamarea ca fiind întemeiată. De exemplu, pacientul poate accepta iniţierea unor acţiuni, dar creşterea bruscă a responsabilităţii îi poate precipita căderea. Când el se blamează pentru astfel de reacţii el caută o cauză şi nu exprimă neaparat un sentiment de vinovăţie patologic.)

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aveţi o părere mai proastă – nu prea bună despre dumneavoastră?
  2. Aţi fost în mod deosebit critic cu dvs., simţind că nu faceţi bine, că greşiţi în tot cebintenţionaţi să faceţi?
  3. V-aţi învinovăţit pentru lucruri facute în trecut sau mai recent?
  4. V-aţi simţit vinovat pentru ceva?
  5. Aţi simtit că v-aţi abandonat la greu familia, prietenii sau că nu aţi fost în stare să-i ajutaţi atunci când aveau nevoie?
  6. Aţi simţit că sunteţi de blamat pentru boala dvs.? Puţin? Mult? Consideraţi această boală ca fiind o pedeapsă?

COTARE:

0 – absent – sau foarte uşoare sentimente de autoblamare, vinovăţie – aflate la graniţa cu normalitatea.

1 – uşoară – părere proastă despre sine, persistă sentimentele de regret pentru acţiunile trecute care în sine nu sunt foarte neobişnuite, autoreproşuri, ideea de a fi cauzat un prejudiciu oamenilor.

2 – moderată – sentimente insistente şi persistente de vinovăţie şi autoblamare – care sunt evaluate ca fiind patologice de cel care face cotarea; meditaţii asupra erorilor trecute sau asupra unor acţiuni condamnabile.

3 – severă – sentimente de vinovăţie, autoblamare sau lipsa de interes faţă de multiple arii ale existenţei. Apar adesea idei ca: boala = pedeapsă pentru greşelile din trecut; idei delirante de culpabilitate.

4 – iluzia condamnării, învinovăţirii; convingerea vinovăţiei cu sau fără halucinaţii auditive – voci acuzându-l, denunţându-l sau halucinaţii vizuale.

I

3. Ideea de “suicid” (0-4)

Acoperă o arie largă de sentimente de la cele ca: “viaţa nu merită trăita”, până la comportamente suicidare. Evaluarea intenţiei suicidare necesită o investigaţie atentă folosind instrumente ca SIS (Suicide Scale Intent – Beck & all., 1974) – se foloseşte atunci când pacientul începe să manifeste simptome care ar putea duce la un deznodământ de acest tip sau foloseşte amenintarea cu sinuciderea ca o armă pentru a obţine ajutor sau pentru a-i ameninţa pe alţii.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aţi simţit vreodată că viaţa nu merită trăită?
  2. V-aţi dorit vreodată să fiţi mort?
  3. V-aţi gândit vreodată să vă luaţi viaţa?
  4. V-aţi făcut vreodată vreun plan în acest sens?
  5. Aţi avut vreodată vreo tentativă de acest gen?

COTARE:

0 – absent

1 – are impresia că viaţa nu merită efortul de a fi traită – sentiment persistent sau care revine

2 – îşi doreşte moartea dar fără gânduri clare de sinucidere

3 – idei suicidare, planuri elaborate asupra sinuciderii sau chiar gesturi, crestarea cu cuţitul, luarea unor cantităţi de medicamente mai mari dar nu o doză letală.

4 – tentative de suicid.

I

4. Insomnie - seara devreme (0-2)

În aprecierea acestora trebuie să se ţină seama atât de frecvenţă, cât şi de severitate. Dacă insomnia nu este prezentă în fiecare noapte, folosiţi sistemul de cotare prezentat mai jos, dacă aceasta apare cel puţin o dată la 3 nopţi.

COTARE:

0 – absentă sau uşoare perturbări ale adormirii nu mai dese decât cele normal experienţiate.

1 – uşoare dificultăţi de adormire (durata 30-60 min.) (până la 30 min. considerată normală)

2 – severe – dificultăţi de adormire în fiecare seară (1h-2h).

I

5. Insomnie - mijlocul nopţii (0-2)

Cel mai greu de cotat – fiind în fapt un construct al sistemului de cotare.

COTARE:

0 – absentă sau treziri normale, fiziologice

1 – treziri de 2-3 ori pe noapte fără probleme de readormire

2 – se trezeşte peste noapte frecvent şi readoarme greu plimbări în timpul nopţii (fiecare sculare din pat primeşte 2 puncte, în afară de satisfacerea nevoilor organice)

I

6. Insomnie – dimineaţa (0-2)

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aţi luat vreodată pastile de dormit? Când? Cât timp?
  2. Aţi avut dificultăţi de adormire sau de trezire? Când? Le mai aveţi? Cât timp au durat, mai durează încă?
  3. Când dormiţi, dormiţi bine? Vă treziţi obosit, odihnit?
  4. La ce oră şi cum vă treziţi dimineaţa?
  5. Vi s-a întâmplat să vă treziţi noaptea? Când? De ce?

COTARE:

0 – absente – somn cu durată normală, trezire normală

1 – uşoară – se trezeşte mai devreme decât ora obişnuită de trezire cu ½ sau 1h, dar readoarme

2 – severă – treaz cu mai mult de 1 h faţă de timpul uzual, incapabil să mai adoarmă dacă se trezeşte (rezistenţă la medicamente hipnotice, deseori fără alte tipuri de insomnie)

I

7. Muncă şi activităţi – interese (0-4)

Unul din lucrurile de care trebuie să se ţină seama este acela de a-i separa pe cei care şi-au pierdut interesul pentru muncă şi activitate, de cei care înregistrează scăderea performanţei (atenţie: nu trebuie inclusă aici fatigabilitatea şi pierderea de energie – cotarea se referă la scăderea eficienţei şi efortul deosebit necesar pentru a face orice). Când pacientul trebuie internat în spital deoarece simptomele sale îl fac incapabil să facă faţă, cotarea se face pe sistemul prezentat mai jos. Acest sistem nu se aplică atunci când prezenţa acestora în spital este doar în scopul investigării şi observării. Când pacientul consideră că se poate întoarce la muncă trebuie evaluată exact natura muncii, volumul acesteia şi solicitările la care este supus pacientul.

Acesta este cazul de exemplu al casnicelor – există unele femei casnice care consideră că această activitate constituie un efort, dar care cred că ar trebui să ia lucrurile mai uşor sau dimpotrivă, care afirmă că au neglijat unele aspecte sau că ceilalţi membri ai familiei ar trebui să-şi mărească contribuţia la rezolvarea problemelor gospodăreşti. Este însă foarte rar pentru o casnică să nu se mai intereseze deloc de casă – chiar şi-n cazul în care are un oarecare serviciu foarte scurt ca durată în afara casei, acestea dacă vor trebuie să-şi neglijeze casa pentru a-şi păstra serviciul, vor renunţa mai degrabă la acesta din urmă.

De asemenea, pentru cei care nu se angajează în diferite hobby-uri, pierderea interesului nu pare atât de gravă. Pacienţii pot avea probleme şi datorită faptului că nu sunt capabili să simtă afecţiune pentru familia lor (sau invers). Această problemă este însă tratată şi în alte părţi şi nu este necesar, chiar dimpotrivă, să fie abordată în mai multe locuri. Pe de altă parte, pe cât de importantă e dacă este menţionată ca simptom, pe atât de “fals” relevantă poate fi atunci când apare ca răspuns la o întrebare.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aţi simţit vreo scădere a capacităţii dvs. de muncă?
  2. Care sunt efectiv activităţile pe care le realizaţi la muncă, acasă, hobby-uri, viaţa socială?
  3. V-aţi simţit vreodată depăşit de sarcinile pe care le aveaţi de realizat?
  4. Cum v-aţi petrecut timpul ultimele zile?
  5. Aţi fost interesat de ce aţi făcut?
  6. Aţi renunţat la activităţi obişnuite? Daca dă, de ce?

COTARE:

0 – absenţa dificultăţii – activitate desfăşurată normal.

1 – uşoară – o pierdere definită, dar uşoară a interesului (şi bucuriei sau plăcerii) pentru muncă, hobby-uri, activităţi casnice sau sociale. Sarcinile esenţiale sunt îndeplinite bine în continuare. Gânduri de incapacitate, slăbiciune, oboseală cu referire la muncă, activităţi.

2 – moderată – scăderea performanţei, pierdere semnificativă a interesului “dezertării” repetate de la îndeplinirea sarcinilor chiar şi a celor esenţiale, indecizii, ezitări (descrise direct sau indirect).

3 – marcată – pierderea eficienţei devine imposibil de ascuns, deficienţele apar peste tot dând naştere la comentariu, sarcinile casnice nu mai sunt îndeplinite, munca este total dezorganizată, igiena şi autoîngrijirea lasă de dorit, probleme cu prietenii (abandon).

– în spital se cotează cu 3 puncte dacă bolnavul nu petrece cel puţin 3h pe zi în activităţi ca: ajută infirmierele sau terapie ocupaţională (se exclud sarcinile de rutină din salon).

4 – incapabil să se descurce în viaţă, în societate, caută spitalul ca o protecţie (nu vine pentru investigaţie sau observaţie) sau abandonarea muncii datorită bolii sale actuale. Rudele sau vecinii îi fac cumpărăturile şi treburile în casă, incapabil să aibă grijă de sine însuşi.

I

8. Retardare - scădere a ritmului ideativ şi a ritmului vorbirii, afectarea abilităţii de concentrare, activitate motorie scăzută (0-4)

Forme severe ale simptomului sunt rare, iar formele uşoare sunt greu de perceput. Mulţi pacienţi spun că au observat că gândesc mai încet şi că raspunsul lor emoţional este mai întârziat decât de obicei. Întrebările pe această temă de obicei conduc pe o cale falsă. De aceea evaluarea se va face în funcţie de ceea ce observă evaluatorul şi nu în funcţie de afirmaţiile pacientului.

COTARE:

0 – absentă – limbaj şi gândire normale

1 – uşoară – încetinirea uşoară a conversaţiei, comunicării, fixitatea expresiei sau oscilaţii ale răspunsului emoţional.

2 – moderată – vizibilă în conversaţie – voce monotonă, întârzierea răspunsului, tendinţa de a sta fără să se mişte.

3 – marcată – conversaţie dificilă – răspunsurile sunt date cu o asemenea încetineală, încât fac interviul dificil prelungindu-l peste măsură.

4 – severă – conversaţie imposibilă, stupoare

I

9. Agitaţie (0-4)

Agitaţia severă când pacientul se mişcă tot timpul, îşi pişcă faţa, îşi smulge părul, hainele de pe el este foarte rară. În cazul agitaţiei uşoare componentele esenţiale sunt agitaţia motorie, impresia de tensiune şi stres. Deşi agitaţia şi lentoarea par două simptome total opuse în forma lor uşoară pot apărea împreună.

COTARE:

0 – absentă sau minimă, în limite normale

1 – uşoara – se joacă cu mâinile, părul, picioarele

2 – moderată – se trage de păr, îşi strânge, şifonează în palme batistele, hainele

3 – marcată – se mişcă tot timpul, nu poate sta liniştit în timpul interviului

4 – severă – se mişcă atât de mult încât interviul poate fi luat doar pe fugă.

I

10. Anxietate la nivel psihic - psihic anxios (0-4)

Forme severe ale simptomului sunt rare, iar formele uşoare sunt greu de perceput. Mulţi pacienţi spun că au observat că gândesc mai încet şi că raspunsul lor emoţional este mai întârziat decât de obicei. Întrebările pe această temă de obicei conduc pe o cale falsă. De aceea evaluarea se va face în funcţie de ceea ce observă evaluatorul şi nu în funcţie de afirmaţiile pacientului.

COTARE:

0 – absentă – limbaj şi gândire normale

1 – uşoară – încetinirea uşoară a conversaţiei, comunicării, fixitatea expresiei sau oscilaţii ale răspunsului emoţional.

2 – moderată – vizibilă în conversaţie – voce monotonă, întârzierea răspunsului, tendinţa de a sta fără să se mişte.

3 – marcată – conversaţie dificilă – răspunsurile sunt date cu o asemenea încetineală, încât fac interviul dificil prelungindu-l peste măsură.

4 – severă – conversaţie imposibilă, stupoare

I

11. Anxietate la nivel somatic - manifestări fizice ale anxietăţii

Se referă la efectele uşor de recunoscut ale unei hiperactivităţi a sistemului respirator, cardiovascular, gastrointestinal şi urinar. Pacientii se mai pot plânge de asemenea şi de atacuri de ameţeală, voalare a imaginilor vizuale, ştergere a capacităţii de diferenţiere a nuanţelor. Aceste ultime 3 simptome par a fi mai frecvente la femei decât la bărbaţi.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aţi avut următoarele simptome?

– gastro-intestinale: – gura uscată; indigestie; diaree; crampe; vărsături; balonări;

– cardio-vasculare: – palpitaţii; dureri de cap;

– respiratorii: – oftat; hiperventilatie; suspine;

– transpiraţii; nevoia de a urina mai des; ameţeli; vedere înceţoşată; ţiuit în urechi.

  1. Cât de des?
  2. Cât de intense erau aceste simptome?

COTARE:

0 – absentă

1 – uşoară (discretă) – gastro-intestinale – gură uscată, tulburări digestive, diaree, colici, eructaţii – apar mai rar decât de 2 ori pe săptămână

2 – moderată – creşte intensitatea şi severitatea simptomelor – apar mai des decât de 2 ori pe săptămână

3 – marcată – cardio-vasculare, cefalee persistente, frecvente, apar zilnic. Ocazional apar simptome foarte severe, invalidante

4 – severă – simptome severe şi persistente – incapacitate funcţională

I

12. Simptome somatice: gastro-intestinale (0-2)

Unul din simptomele caracteristice în depresie este pierderea apetitului. Apare uneori şi constipaţia însă este mai puţin obişnuită. În anumite ocazii mai rare pacienţii acuză senzaţia de durere abdominală. Simptome ca indigestia, gaze şi dureri sunt frecvent asociate anxietăţii. În depresia uşoară mulţi pacienţi câştigă în greutate.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Cum este apetitul dvs.?
  2. Aţi suferit de constipaţie?

COTARE:

0 – absente – apetit normal

1 – pierderea poftei de mâncare, dar mănâncă fără a fi îndemnat de infirmiere; senzaţie de greutate abdominală; apariţia constipaţiei

2 – severă – simptome accentuate, distincte – scăderea progresivă a apetitului, instalarea definitivă a constipaţiei, reclamând folosirea unei cantităţi neobişnuite de laxative.

I

13. Simptome somatice generale (0-2)

Se împart în două grupuri: fatigabilitate – până la gradul în care pacienţii se simt obosiţi tot timpul. În plus pacienţii reclamă o pierdere de energie care pare a fi legată de dificultăţile în începerea unei acţiuni; al doilea grup este reprezentat de dureri musculare difuze şi greu de definit sau localizat, care apar cu precădere în zona spatelui şi uneori în membre; senzaţia de greutate.

Nu este neobişnuit la femei să atribuie unei dureri de spate o cauză genitală, de aceea acest simptom necesită o investigaţie atentă.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Obosiţi uşor?
  2. Tot timpul?
  3. Aveţi multă energie?
  4. Este un efort să faceţi orice?
  5. Vă petreceţi mult timp odihnindu-vă?
  6. În pat?

COTARE:

0 – absente

1 – uşoară – oboseală ce apare disproporţionată faţă de efortul depus; greutate la spate, cap sau membre; pierderea energiei, fatigabilitate

2 – severă – simptome accentuate, distincte, nevoia frecvenţa de a se odihni, se simte epuizat de activităţile fizice, dificultate de a susţine un efort, simte corpul greu, epuizare.

I

14. Simptome genital – pierderea libidoului

Este un simptom caracteristic depresiei, dificil de decelat la persoane în vârstă şi la cei la care activitatea sexuală înregistrează un nivel scăzut ex. pacienţi singuri, fără partener. Evaluarea se bazează pe modificările patologice, tulburări determinate de boala pacientului. Informaţiile inadecvate sau lipsa informaţiilor sunt cotate ca nule.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. Aţi observat vreo schimbare a interesului dvs. pentru sex în ultima vreme?
  2. V-aţi pierdut interesul pentru celălalt sex de curând?
  3. Aţi avut anumite tulburări de dinamica sexuală?
  4. Aţi avut relaţii sexuale mai puţine decât de obicei?

COTARE:

0 – absentă – activitate normală

1 – uşoare – o pierdere uşoară a interesului sau o scădere a activităţii

2 – severă – absenţă totală a interesului şi activităţii

I

15. Ipohondrie – (0-4)

Forma severă a simptomului se referă la idei delirante şi halucinaţii în legătură cu diferite blocaje sau boli invalidante (sentimentul de distrugere treptat); sunt neobişnuite la bărbaţi. Excesivă preocupare pentru funcţiile corpului, atenţia concentrată asupra propriului corp este esenţială în ipohondrie.

Întrebări pentru interviul clinic:

  1. V-aţi gândit mult în ultimele zile la sănătatea dvs., atenţia dvs. s-a fixat pe corp, pe funcţionarea organismului dvs.?

COTARE:

0 – absentă

1 – uşoară – atenţia concentrată asupra propriului corp, relevată atunci când pacientul este întrebat, când nu este chestionat asupra acestor probleme ele nu apar spontan în discuţie.

2 – moderată – preocupare pentru simptomele fizice şi gânduri asupra unor afecţiuni organice, relevate voluntar

3 – marcată – convingere iraţională puternică de a fi bolnav fizic – plângeri frecvente, cerere de ajutor, se pot desprinde informaţii şi din starea pacientului

4 – severă – idei delirante ipohondrice.

I

16. Pierderea greutăţii (0-2)

Cel mai simplu mod de a cota această variabilă este prin evaluarea diferenţei în greutate prin cântărire repetată – problema este că nu toţi pacienţii se cântăresc frecvent, nu-şi cunosc greutatea.

COTARE:

a). DUPĂ SPUSELE BOLNAVULUI:

0 – absentă – nicio pierdere în greutate

1 – uşoară – pierdere de greutate legată probabil de boala actuală

2 – marcată – pierdere de greutate semnificativă

b). APRECIATĂ DE CÂNTĂRIRI:

0 – absentă – mai puţin de 500 gr. / săptămână

1 – uşoară – peste 500 gr. / săptămână

2 – marcată – mai mult de 1000 gr. / săptămână

I

17. Autoanaliza (0-2)

Nu apare cu necesitate atunci când pacientul neagă că suferă de boli mintale. Poate înseamnă şi că aceştia nu recunosc faptul că sunt nebuni, dar pot recunoaşte că suferă de o afecţiune nervoasă. Când apar astfel de situaţii, de incertitudini se pun întrebări suplimentare legate de sentimentul de vinovăţie şi de ipohondrie.

COTARE:

0 – prezentă – recunoaşte că este deprimat şi bolnav

1 – pierdere parţială – recunoaşte că este bolnav, dar atribuie aceasta hranei, climei, surmenajului, unui virus, unei nevoi de linişte

2 – absentă – neagă că este bolnav

 

I

INTERPRETAREA REZULTATELOR

0-7: depresie normală

8-17: depresie slabă

18-25: depresie moderată

peste 26: depresie severă

Înțelegere și acceptare