“Ce ar trebui sa facă tinerii cu viețile lor în zilele noastre? O mulțime de lucruri, desigur. Dar cel mai îndrăzneț fapt ar fi să creeze niște comunități stabile în care teribila maladie a singuratății să poată fi vindecată.” Kurt Vonnegut

In Romania nu prea renteaza sa fii pensionar. Adica om in varsta. Adica batran. Pentru ca nu-ti ajung banii pentru medicamente, alimente si intretinere.

In alte tari numite civilizate, pensionarul, odata ce si-a incheiat socoteala cu job-ul, zambeste si respira usurat. Stie ca incepe o alta etapa din viata in care are oportunitati multe si diverse sa faca lucruri pe care nu le-a putut face pana atunci.  Pensionarul „occidental” calatoreste si exploreaza taramuri pe care le-a dorit si le-a notat in timp in agenda lui de proiecte din viitor. Acel pensionar deschide larg ferestrele casei lui de vacanta fie soare, fie ploaie, fie ninsoare, respira adanc si rade la cafeaua sau la ceaiul de la micul dejun. Pensionarul acela merge pe jos sau cu bicicleta, in aer nepoluat, in zone special amenajate. El nu sta la cozi pentru nimic, pentru nicio taxa, pentru ca acolo, in tarile civilizate, totul e reglementat si bine pus la punct. In unitatile medicale tratamentul este prompt, imbinat cu respect si compasiune. Doamnele pensionare isi permit sa-si domoleasca ridurile cu botox si acid hialuronic. Sa se rasfete la coafor, la spa, la masaj. El si ea, seniori, merg mana-n mana, in parc, la spectacole, pe malul marii. Ea este mereu cocheta. El se straduieste sa mearga cat mai drept, chiar si cu baston, langa ea. Cei doi isi mangaie cainii pe burta (ei stiu ca asta e terapeutic), isi imbratiseaza nepotii si le povestesc de-ale vietii la focul din semineu. Ei nu tipa, nu se infurie, nu (mai) au ranchiuni, chef de razbunare si ura.  Vezi de la distanta seninatatea pe fruntea lor. Chiar si in intuneric. Exista pensionari in alte tari care isi ating visurile.

In Romania, sunt altfel de pensionari. Sunt pensionari care isi numara maruntisul in fiecare zi si cand primesc pensia platesc in primul rand taxele. Apoi medicamentele. Se chinuie prin autobuze sa ajunga in locuri de unde stiu ca-si pot procura cele necesare supravietuirii la preturile cele mai mici. Cele pe care si le permit. Pensionarii romani se duc, daca au noroc, sa-si trateze suferintele fizice (caci de cele psihice si sufletesti nu se mai ocupa demult) in cele cateva statiuni balneoclimaterice din tara. Seniorii romani sunt tristi si-si accepta ultima parte a vietii cu umilinta. Multi dintre ei isi traiesc zilele si poate chiar noptile cu si prin prisma nepotilor.

La noi, meseria de BUNIC(A) trebuie codificata si mentionata in nomenclator. Pentru ca ramane singura lor ratiune de a trai. Desigur, pana la un anumit stadiu, aceasta ocupatie e de bine. Pentru ambele parti. Dar excesul dauneaza. Atat bunicilor, cat si nepotilor. Si parintilor, care uita ca marea responsabilitate pentru cei ce i-au adus pe lume, le revine lor. Nu bunicilor, nu bonelor, nu altcuiva.

Romanii de „varsta a 3-a” sau cum s-o mai numi ea, se uita mult la telenovele si mai au inca placerea perversa de a sta pe la cozi, socializand amar si regretand vremurile comuniste. Asteapta dureros si smerit sarbatorile religioase si fac drumuri lungi si istovitoare, pentru ca dupa ore interminabile, vlaguiti fizic si psihic, sa atinga moastele Sfantului sau Sfintei… Pentru ca au aceasta convingere, aproape credinta ca vor primi putere si sanatate si rezistenta inca o bucata de vreme.  Intre timp, se gandesc daca au strans destui bani pentru propria inmormantare si-si imagineaza cum va fi. Dar „asa ne-a dat Dumnezeu”  zic ei si probabil ca asa este. Caci, zic inteleptii, ne nastem acolo unde trebuie, unde ni se potriveste.

Realitatea asta este. Viata batranilor romani este asa si nu altfel. Si cea mai grea suferinta este singuratatea. Desigur, exista exceptii. Slava Domnului! Eu cred ca, oriunde ne-am desfasura viata, batranetea noastra trebuie sa inceapa din tinerete. Ma refer la preventie. Ma refer la salvarea individuala sau in grupuri mici, caci cea nationala, probabil, nu mai e posibila. Vorbesc despre o setare a creierului nostru din tinerete ca pensionarea si batranetea nu inseamna moartea, ca sunt alte etape ale vietii, care necesita alta abordare din punct de vedere mental, fizic, psihic. Inca de pe la 30 de ani, sa invatam sa ne pregatim batranetea. Cu:

  1. nutritie corecta si sanatoasa
  1. timp pentru somn/odihna de calitate
  2. munca de zi cu zi, bine organizata si gestionata
  3. respectarea hobby-urilor, conectarea/apartenenta la familie, cercuri de prieteni
  4. miscare, in diverse modalitati, macar 10 minute, dar sa fie facuta zilnic, constant, cu perseverenta…oricat de putin e mai bun decat nimic
  5. sa ne pregatim „un program” pentru pensie (o alta etapa „altfel” si foarte importanta a vietii) adica sesiuni de lucru de cateva ore pe zi, care sa ne intrebuinteze mental, fizic, psihic; dezvoltarea personala permanenta, cunoasterea sa ne fie scopul si, mai ales, drumul
  6. voluntariat…
  7. dorinta si determinarea de a nu ne lasa singuri, in consecinta si actiuni adecvate in acest scop

Se poate preveni imbatranirea creierului. Eu sunt „fan” preventie si militez pentru ea. Din pacate, conceptul e prea putin valorificat in Romania. Pentru ca vindecarea e mult mai spectaculoasa decat preventia. Dar si mai costisitoare in bani, timp, energie. Ne mentinem neuronii in viata facand tot timpul lucruri noi, explorand „teritorii necunoscute”. Putem incerca, de exemplu, in cazul in care suntem dreptaci, sa facem cateva lucruri cu mana stanga: sa ne incheiem la nasturi cu stanga, sa scriem cu stanga. Exista si multe exercitii si tehnici pentru stimularea/odihnirea creierului nostru…

Imi spunea un maestru: „faci ce poti, dar ce poti, FA!”. Oricat de putin e mai bine decat nimic. Daca nu te descurci singur, daca esti in confuzie si te simti pierdut pe drum, cere ajutor! Exista specialisti pentru suflete in tara asta. Inchei aici, nu risc sa scriu acum o carte intreaga despre imbatranire. Astept momentul!

www.telefonulvarstnicului.ro – FUNDATIA PRINCIPESA MARGARETA A ROMANIEI